Creditarea de la bănci a încetinit pe toate fronturile în aprilie, lună aflată integral în starea de urgență. Creditul în lei acordat populației a înregistrat prima contracție lunară în peste 7 ani, în condițiile în care împrumuturile noi pentru consum au fost la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani. Și creditarea firmelor a trecut pe o dinamică lunară negativă, pe fondul scăderii împrumuturilor noi.
Creditarea firmelor a avut în noiembrie cea mai proastă lună din 2019, cu o scădere a soldului de aproape 400 de milioane de lei, după cinci luni de creștere consecutivă. Creditul de consum a revenit ușor, după o scădere în octombrie, în timp ce creditele pentru locuințe cresc pentru a treia lună consecutiv la cel mai bun ritm din 2019.
Dinamica creditului acordat populației în primele 4 luni din 2019 este cu mai bine de o treime sub cea din perioada similară a anului trecut, în condițiile în care băncile au adăugat la stocul de credite cu 1,4 miliarde de lei mai puțin. Cea mai mare pierdere de viteză vine din segmentul creditului de consum, unde stocul a crescut cu un volum de puțin peste jumătate de miliard de lei, cu aproape trei sferturi sub rezultatul din ianuarie-aprilie 2018. Creditarea firmelor merge ceva mai bine, cu o creștere de aproape două treimi a stocului adăugat.
Dinamica creditului a încetinit pe aproape toate componentele în primele două luni din 2019, confirmând tendința din ultimele câteva luni. După o lună ianuarie slabă, datele pe februarie arată o revenire ușoară pe creditele de consum în lei și o stabilizare pe cele pentru locuințe. Pe de altă parte, împrumuturile pentru companii au scăzut. Peste răcirea dinamicii economice, de la începutul anului pe sistemul bancar a venit și taxa pe active, peste care se adaugă și limitarea administrativă a gradului de îndatorare pentru persoanele fizice.
Sistemul bancar din România este cel mai mic din Europa Centrală și de Est raportat la dimensiunea economiei, însă Raiffeisen estimează că, în perioada 2017-2022, va avea cel mai rapid ritm de creștere din regiune, grație revenirii economice, cu un avans anual de aproape 10%.